Beau putin, foarte rar si numai vinuri bune

Ambasadori ai vinului, degustatori, somelieri si sefi renumiti au luat parte la un eveniment cu totul si cu totul special, organizat intr-o maniera mai putin obisnuita pentru piata romaneasca de catre Domeniile Samburesti, ocazie cu care s-a lansat Rouge de Roumanie. Potrivit organizatorilor, acest eveniment se doreste a fi primul dintr-o serie intreaga de evenimente ce marcheaza rebrandingul Domeniilor Samburesti. .

Ca sa-l citez pe domnul Jean Valvis, Rouge de Roumanie este primul cupaj din istoria Samburestiului care combina caracterul masculin, structurat si ferm al lui Cabernet Sauvignon cu soiul Merlot care este mai rotund, mai catifelat si mai sensibil.

Desi nu se gaseste inca la raft, am avut onoarea si privilegiul sa testez Rouge de Roumanie, noul vin semnat Domeniile Samburesti.

Am deschis sticla fara a o transvaza sau aerisi si am turnat-o direct in pahar. O scurta privire aruncata culorii – un rosu-rubiniu intens, dupa care am dus paharul la nas. Datorita intensitatii aromelor mi-am dat seama cu ce aveam de-a face asa ca dupa inca o agitare a paharului, l-am gustat. Suculent, cu taninuri rotunjoare, prietenos cu palatul, cu corp mediu si un final dulce-amarui, etaland arome foarte intense de prune, afine si ciocolata.

Vinul este din categoria premium, atent lucrat, complex, cu alternante semnificative specifice celor doua soiuri de vin care-l compun: Cabernet Sauvignon aduce robustete si intensitate, in timp ce Merlot ii da eleganta si parfumuri subtile, catifelate.

Rouge de Roumanie este un vin sec deosebit, bine structurat, cu gust rotund si un continut bogat în tanini. Se simt arome discrete de lemn si visina, cu nas fin si note de fructe de padure.

Rouge de Roumanie – dupa cum a promis chiar Jean Valvis – va putea fi gasit usor, in curand, nu doar în magazinele de specialitate, si va avea un pret foarte atractiv, în jur de 18 lei la raft, cu tot cu TVA.

Pe langa Rouge de Roumanie am mai primit o sticla de Sauvignon Blanc Domeniile Samburesti, si una de Sauvignon Blanc Samburel de Olt.

Sauvignon Blanc Domeniile Samburesti

Un vin sec cu o culoare proaspata galben-pai, expresiv, direct, cu intensitate aromatica si structura buna, echilibrat ca aciditate (putin vioaie as spune eu) si foarte prietenos. Gustul este curat, proaspat si placut, cu note de cirese, gutui coapte si citrice mediteraneene.

Sauvignon Blanc Samburel de Olt

Un vin alb demisec, nu foarte energic, dar elegant si bine lucrat. Un vin cursiv, popular, cu un final lejer amarui. De baut cat mai repede.

Multumirile mele merg de aceasta data catre Daniela Rangu, Mihai Huci, echipa de la Valvis Holding care monitorizeaza atent mediul online si desigur Jean Valvis.

10 comments to Beau putin, foarte rar si numai vinuri bune

  • 🙂 astept si eu cadourile promise, sunt curios daca ma vor inspira in asa fel incat sa scriu un articol profesionist… fiindca acum recunosc ca n-as putea sa vorbesc in termenii pe care tu i-ai folosit :D, foarte frumoasa prezentarea vinurilor, nu te faci critic de vinuri? Ai fler!

    • Constantin

      Daniela Rangu mi-a promis ca pana la sfarsitul saptamanii veti intra in posesia lor 🙂
      Nu trebuie neaparat sa folosesti aceiasi termeni. Sunt convins insa ca cel putin Rouge de Roumanie te va inspira.

  • Ardeleanca

    De ce nu ai fost si tu prezent la eveniment? La fel cum a zis si @Pato Basil ai sfofa de degustator/somelier :))

  • Adica cum „echilibrat ca aciditate”?

    • Constantin

      Este un vin pe gustul meu, n-am gasit alta exprimare.
      Nu este nici prea puternic acidulat dar nici slab acidulat. Este asa cum trebuie sa fie 🙂
      Scuze, nu sunt nici somelier nici degustator profesionist experimentat.

  • Ok, am intrebat doar. Nu stiam daca paranteza de dupa inseamna „(prea) putin vioaie” sau „o idee vioaie”. De obicei cand se vorbeste despre echilibru la un vin, lumea se refera la faptul ca aciditatea, alcoolul si zaharul se completeaza reciproc fara a iesi una din aceste caracteristici in evidenta foarte mult, dar face sens si explicatia ta.

    Cele bune!

  • […] timp ce socializam cu Constantin pe facebook, sau mai bine zis in timp ce-i uram “toate bune” la vederea celor 3 sticle […]

  • […] Inca n-am degustat vinurile, fiindca abia astazi le-am primit si sunt nerabdator fiind primul meu contact cu Domeniile Samburesti. Voi pe care ati alege sa o degustati prima data? Cand voi incepe sticlele voi scrie despre fiecare, pana atunci va las cu niste aprecieri feminine dar si unele masculine. […]

Leave a Reply